source: https://www.facebook.com/cjtimis/posts/pfbid02tqcxbQBpNXDXay6iSyYd1BsQYEs9SuRNx7ug5nVYBjMnb4LR48fETbSAqFn8FAufl
Un proiect important de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale va aduce beneficii semnificative pentru 13 localități din estul județului Timiș. Inițiativa, susținută de Consiliul Județean Timiș, urmărește să îmbunătățească accesul locuitorilor la această resursă esențială.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a subliniat importanța acestui demers: „Accesul timișenilor la rețeaua de gaz reprezintă un obiectiv de interes major pentru mine deoarece nu vorbim doar despre confortul timișenilor, ci despre o chestiune de sănătate și chiar de protecție a mediului. Voi continua atragerea unor astfel de investiții, alături de cele în infrastructura rutieră și, bineînțeles, în domeniul sănătății.”
Investiția va oferi locuitorilor o alternativă viabilă la metodele tradiționale precum încălzirea pe lemne sau electricitate. Pentru realizarea acestui proiect ambiţios, administrația judeţeană va aloca 6,4 milioane lei. Diferența necesară implementării complete va fi acoperită prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Unitățile administrativ teritoriale care vor beneficia direct sunt orașul Făget și comunele Balinț, Bara, Bârna, Bethausen, Coșteiu, Curtea Dumbrava Fârdea Mănăștiur Margina Ohaba Lungă și Traian Vuia.
Sursa informației este pagina oficiala Facebook a Consiliului Judeţean Timiş: cjtimis.