source: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid02rLfR5MdxJopwjJouKVCEbk1NvQEefjJs6u3ptLrGLKnaCsHKqKFtkY5YhEwN29QLl&id=100064595658007
Doamna Cristina Brancu, angajată de aproximativ 10 ani la Centrul de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi din Sinersig, a transformat o relație profesională într-o legătură profund personală. Începând ca bucătăreasă și apoi infirmieră, Cristina a dezvoltat o prietenie specială cu Violeta, o doamnă cu nevoi speciale în vârstă de 48 de ani.
Deși diferența de vârstă dintre cele două este de zece ani, prietenia lor s-a consolidat rapid. Anul acesta, susținută de familia sa, doamna Brancu a decis să devină asistent personal profesionist pentru Violeta. Aceasta din urmă fusese deja în vizită la familia Brancu în câteva rânduri, dar acum locuiește pe termen lung alături de ei.
Cristina mărturisește că „avem o relaţie foarte bună, ne înţelegem bine şi mă bucur mult că am făcut acest pas. Violeta s-a integrat perfect în familia noastră.” Activitățile zilnice includ momente simple precum cafeaua dimineața sau mersul la cumpărături împreună.
Violeta păstrează legătura cu foștii colegi și educatori prin vizite periodice la centrul din Sinersig și conversații telefonice aproape zilnice cu prietenele ei.
Începând anul viitor, DGASPC Timiș va instrui alte 50 de persoane ca asistenți personali profesioniști pentru persoanele adulte cu dizabilități prin proiectul “Reţeaua APP – Suport pentru o viaţă independentă în comunitate”. Acest proiect este finanțat prin Programul „Incluziune şi Demnitate Socială 2021 – 2027”, iniţiat de Autoritatea Naţionalǎ pentru Persoane Adulte cu Dizabilitǎţi.
Sursa informației: Pagina oficialǎ people pe Facebook.