source: https://www.facebook.com/primariaLugoj/posts/pfbid02nhVd6jWa55d6fqWGj1CvwkRXkRPRotTeiX5WLmW6vSJWYCDUNoQs6oB3DUTeFFAal
Trupa de teatru a Casei de Cultură „Traian Grozăvescu” din Lugoj pregătește o surpriză pentru copiii orașului chiar de Ziua Îndrăgostiților. Vineri, 14 februarie, la ora 10:00, pe scena Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”, va avea loc premiera piesei „Păcală și Tândală: râd de proști”, regizată de Mirela Puia.
Evenimentul este dedicat elevilor Școlii Gimnaziale „Anișoara Odeanu” din Lugoj și marchează începutul unei serii mai ample de spectacole menite să stimuleze imaginația celor mici și să le cultive dragostea pentru cultură. Reprezentațiile vor continua în perioada următoare, piesa fiind programată să fie prezentată elevilor din alte școli ale orașului.
Prin aceste inițiative culturale gratuite, organizatorii își propun să sprijine educația artistică a tinerelor generații, oferindu-le acces la evenimente care promovează arta teatrală. Aceste activități sunt parte integrantă a eforturilor comunitare pentru apropierea copiilor lugojeni de lumea fascinantă a teatrului.
Pentru cei interesați să participe sau să afle mai multe detalii despre programul complet al spectacolelor viitoare, informațiile sunt disponibile pe pagina oficiala Facebook primariaLugoj.