source: https://www.facebook.com/PrimariaMosnitaNoua/posts/1224808149646596
Astăzi, primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Oscar Simonis, a semnat contractul de execuție pentru proiectul intitulat „Reparații prin impermeabilizare cu covor asfaltic a străzilor din cartier Serena I”. Această inițiativă vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere din zonă.
Lista străzilor care vor beneficia de lucrări include: Moșnița Veche, cu Strada Gladiolei, Strada Magnoliei, Strada Zambilei, Strada Lalelei, Strada Narcisei, Strada Freziei, Strada Mușcatei, Strada Serena, Strada Castanului, Strada Frăsinului, Strada Orhideei și altele.
Executantul lucrării este S.C. AXO UTIL S.R.L., iar valoarea totală a execuției se ridică la 1.617.691 lei (fără TVA). Finanțarea proiectului va fi asigurată din bugetul local al comunei.
Lungimea totală a drumurilor ce urmează să fie reparate este de 4.522 metri liniari. Durata estimată pentru finalizarea lucrării este de șase luni de la emiterea ordinului oficial pentru începerea lucrurilor.
Pentru mai multe informații și actualizări despre acest proiect și alte inițiative locale puteți vizita pagina oficială de Facebook: Primaria Mosnita Noua.