source: https://www.facebook.com/primariaLugoj/posts/pfbid0gLKrfJZENjW3nonY3RWPEmCH9PZf4aVGacwiEywGM6a69ojVrHdT9EM8HZa8D44sl
Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” a fost gazda celei de-a treia ediții a Festivalului de colinde „Noi și Voi colindăm de Sărbători”, un eveniment organizat cu succes de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”.
Festivalul a reunit cete de colindători din 22 de unități școlare și două parohii, oferindu-le participanților o platformă prin care să împartă magia tradițiilor românești. Invitat special la acest eveniment a fost Ansamblul „Lugojana”, care a adus în fața publicului un spectacol plin cu colinde și obiceiuri specifice sărbătorilor.
Printre cei prezenți s-a numărat și primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, care nu doar că i-a felicitat pe organizatori și participanți pentru eforturile lor în păstrarea tradițiilor strămoșești, dar a subliniat importanța unui astfel de festival. „Acest festival promovează valorile esențiale ale comunității noastre: bunătatea, solidaritatea și dragostea față de tradiții. Vom continua să susținem astfel de evenimente care unesc oamenii,” a declarat primarul.
În cadrul festivalului s-a desfășurat și un Târg de Craciun amenajat în foaierul teatrului. Acesta este deschis tuturor celor ce doresc să aducă bucurie copiilor asistați la CSEI „Alexandru Roșca”. De asemenea, vizitatorii au avut ocazia să fac fotografii într-un Foto-corner special pregătit pentru acest moment festiv.
Sursa informației: pagina oficiala Facebook Primaria Lugoj.