source: https://www.facebook.com/ADRVest/posts/pfbid0FLodwFvD2NzZbmo9cUAvCnapuK6v2qo2YQLm6Yd2dYj3GvsNDT1XRE4m5p26eGtul
Proiectul SALAM – Accesabilitate durabilă pe piața muncii își propune să sprijine autoritățile publice în accelerarea incluziunii migranților pe piețele locale de muncă, valorificând competențele și ambițiile acestora prin dezvoltarea oportunităților de educație și orientare profesională.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), partener în acest proiect, alături de alte șapte țări europene – Spania, Italia, Franța, Belgia, Germania, Suedia și Ucraina – a fost selectată ca prim furnizor de bune practici la nivel european. Cu sprijinul ADR Vest și al Universității de Vest Timișoara, activitățile implementate de Asociația LOGS și Prefectura Timiș vor fi analizate în cadrul unei vizite programate pentru ianuarie 2026. Scopul acestei vizite este transferul bunelor practici către alte regiuni europene.
Asociația LOGS Grup de Inițiative Sociale, o organizație dedicată integrării grupurilor vulnerabile de migranți și combaterii traficului de persoane prin educație socială, joacă un rol crucial în acest demers. Membrii săi sunt profesioniști din domeniul social care oferă asistență socială și juridică migranților pentru obținerea documentelor necesare integrării sociale.
În plus față de asistența directă oferită refugiaților prin cursuri lingvistice sau facilitarea accesului la servicii medicale și psihologice, Asociația coordonează „Timișoara Refugee Art Festival”, un eveniment cultural ajuns la a noua ediție care promovează integrarea refugiaților prin artă participativă.
Cea de-a doua bună practică prezentată este Echipa locală pentru integrarea migranților din județul Timiș. Coordonată de Instituția Prefectului Județul Timiș aceasta reprezintă un parteneriat public-privat între 21 instituții publice și organizații non-guvernamentale.