source: https://www.facebook.com/ADRVest/posts/pfbid026rKwEddshcnNegBVGNQ84uVG7yKHsRArBkXfSUZGwpnwKGPnJkT8r5K92ug2abg1l
Spitalele și organizațiile neguvernamentale care furnizează servicii de paliație au la dispoziție mai puțin de o lună pentru a depune proiecte și a obține finanțare europeană în vederea îmbunătățirii acestor servicii. Aproximativ 59 de milioane de euro sunt disponibili la nivel național prin Programul Sănătate, iar microregiunea ITI Valea Jiului din județul Hunedoara beneficiază de o alocare specifică, în valoare de 2,5 milioane euro.
Cererile pentru finanțare pot fi depuse până pe 30 mai 2025, ora 17:00, prin intermediul sistemului MySMIS 2021. Apelul este lansat sub egida Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Finanțarea se adresează unităților care furnizează servicii paliative – atât unități sanitare publice cât și ONG-uri care sunt sau vor deveni furnizori acreditați în termen de un an după finalizarea proiectelor. De asemenea, unitățile sanitare publice acute pot aplica pentru transformarea lor în centre specializate pe îngrijiri paliative.
Fondurile vor sprijini activități precum construirea, extinderea, modernizarea sau reabilitarea acestor facilități. Dotările necesare includ echipamente medicale și soluții pentru digitalizare.
Pentru detalii suplimentare despre ghidul financiar disponibil prin Programul Sănătate din Regiunea Vest, cei interesați pot consulta site-ul ADR Vest.