source: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid02qPg9pzGffy2tdb5AEA7CJmFue75WWy7jCBDitnmgqEMpACZJFDQVMHiwx5hF2xmel&id=100067916870061
În perioada 16-22 septembrie 2025, Timișoara va fi gazda unei serii de activități dedicate Săptămânii Europene a Mobilității, sub tema „Mobilitate pentru toți”. Evenimentul este organizat de ANMAP – DJM Timiș în colaborare cu Palatul Copiilor din Timișoara și face parte dintr-o inițiativă anuală susținută de Comisia Europeană.
Săptămâna Europeană a Mobilității are ca scop promovarea mijloacelor de transport ecologice și responsabilitatea față de mediul înconjurător. Tema anului 2025 evidențiază importanța unei mobilități accesibile și sigure pentru toate categoriile sociale, subliniind nevoia unor soluții durabile precum mersul pe jos, utilizarea bicicletei sau transportul public.
Activitățile organizate la Timișoara includ ateliere creative și educative axate pe mobilitatea durabilă, concursuri tematice de desen despre transportul prietenos cu mediul și campanii informative privind reducerea emisiilor poluante prin schimbarea modului de deplasare. Aceste evenimente sunt orientate către copii și tineri, având drept scop creșterea conștientizării asupra impactului alegerilor noastre în materie de transport.
DJM Timiș s-a implicat activ în informarea primăriilor din județ, organizațiilor societale civile și ONG-urilor locale despre această campanie europeană. Instituția sprijină astfel inițiativele care promovează un stil de viață sănătos și prietenos cu mediul, considerând mobilitatea durabilă un pilon esențial al protecției mediului si al calitatii vietii comunităților locale.
„Mobilitatea durabilă este cheia unui mediu curat și a unei vieți sănătoase. Împreună construim un oraș prietenos cu oamenii și natura!”