source: https://www.facebook.com/primariatm/posts/pfbid02ZkY5MCTPWn6ZUyLS25V54zfiKb7pN1CfqwVJuC71Nhcm59ptuD7kDzcZNZoNfNkPl
Într-un efort de a sprijini persoanele vulnerabile din comunitate, Primăria Timișoara, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială (DAS), a inaugurat recent un nou adăpost de urgență. Acesta este situat pe strada Martir Elena Nicoară nr. 5 (fosta stradă Cântului), în incinta punctului termic nr. 54 și oferă o capacitate de 70 de locuri.
Adăpostul va funcționa non-stop și va oferi nu doar un acoperiș temporar, ci și trei mese calde pe zi celor care se află într-o situație dificilă. În plus, beneficiarii vor avea acces la asistență medicală și consiliere psihologică, fiind îndrumați totodată pentru obținerea drepturilor sociale necesare reintegrării lor în societate.
Cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți și să ajute persoanele fără adăpost prin direcționarea acestora către noul centru sau prin contactarea autorităților competente. În cazurile urgente sau atunci când observăm persoane fără adăpost care au nevoie imediată de ajutor, putem apela numerele 0356.981 sau 112.
Acest demers reprezintă un pas important în sprijinirea celor mai vulnerabili membri ai comunităților noastre și subliniazǎ angajamentul autorităților locale față de bunǎstarea tuturor cetățenilor.